Institutul Polonez, Bucureşti, RO

CENTENAR TADEUSZ KANTOR

Centenarul Tadeusz Kantor cuprinde o Expoziţie de fotografii din opera regizorului polonez și proiecţii cu trei spectacole de teatru TV.

Casa cu Arcade
marţi 03/24 orele 18:00

Fotografia ucide oamenii – Expoziţia de fotografii din spectacolele lui Tadeusz Kantor este semnată de artistul fotograf Romano Martinis. În anul 1969, el a fost primul fotograf de scenă care a documentat creaţia teatrală a lui Tadeusz Kantor. Colaborarea lor a durat douăzeci de ani, până la moartea regizorului. Datorită calităţii şi completitudinii imaginilor sale, fotografiile de scenă reprezintă un document unic, care contribuie la înţelegerea rolului important pe care l­a avut Tadeusz Kantor în istoria culturală a secolului douăzeci.

Expoziția va fi deschisă în întreaga durată a festivalului.

WIELOPOLE, WIELOPOLE

Regia TV: S. Zajączkowski, 1984
Proiecție

1 oră și 30 de minute
Proiecția este subtitrată în limba engleză.

În timp ce Clasa moartă vorbeşte despre imposibilitatea reîntoarcerii în copilărie, Wielopole, Wielopole are ca motiv central reîntoarcerea imaginară în casa familială, ca urmare a acţiunii obsesive de vizionare a fotografiilor de familie. Kantor îşi continuă confruntarea cu memoria, cu trecutul şi cu limitele imaginaţiei, evocând spiritele propriei copilării petrecute în satul galiţian Wielopole. În acest spectacol autobiografic, Kantor confruntă sacrul cu întâmplările de zi cu zi, şi realitatea prezentului cu dublul său evocat.

Tadeusz Kantor (1915 Wielopole – 1990 Cracovia)
Tadeusz Kantor a fost regizor de teatru, actor în propriile producţii, autor de happening-uri, teoretician al artei şi pictor polonez. Kantor a urmat Academia de Arte Frumoase din Cracovia. Printre cele mai cunoscute spectacole realizate de Tadeusz Kantor se numără “Clasa moartă” (1975), „Wielopole” (1980), „Să piară artiştii” (1985), „Nu mă voi întoarce niciodată” (1988), despre care regizorul spunea că reprezintă „răspunsul său artistic la istoriile oficiale legitimate de secolul XX: deportări în masă, ideologii, războaie şi crime, ca şi la procesul de depreciere a valorii reprezentării tradiţionale“.

http://www.culturapoloneza.ro/

sticker

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU
18-30 MARTIE | 2015

Sfântu Gheorghe | Romania
14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31

Întâlnire spectatori-actori | Miranda

Miranda

Miranda